An extremely interesting article just published by the NYTimes: “Dogs are people too!”

“The ability to experience positive emotions, like love and attachment, would mean that dogs have a level of sentience comparable to that of a human child. And this ability suggests a rethinking of how we treat dogs.”

One caveat though, ‘not all dogs are raised equal’: “For the past two years, my colleagues and I have been training dogs to go in an M.R.I. scanner — completely awake and unrestrained. Our goal has been to determine how dogs’ brains work and, even more important, what they think of us humans.” This amount of interaction with humans must have surely changed something in their brains. It cannot be that humans might have any monopoly when it comes to neuroplasticity

Coming from Daniel Goleman this ‘sentence‘ caries a certain weight.

Now can we turn this on its head?
What if  (some) rich people care less not because of they being rich but because in today’s world being callous represents a competitive advantage when it comes to getting rich?
Modern neuroscience has proved that there is some plasticity in adult brains so becoming rich might alter one’s behavior but this process is also culturally determined, if callousness would be socially unacceptable this behavior would certainly have a cost attached and would slowly disappear…

Rubin Hurricane Carter.

“The actual story is more harrowing because it exposes an underlying frailty in a criminal-justice system that convicted Mr. Carter, not once but twice. The convictions were obtained not by a lone, malevolent investigator but by a network of detectives, prosecutors and judges who countenanced the suppression and tainting of evidence and the injection of racial bias into the courtroom.”

And this is not a lonely example, Henri Papillion Charriere being the  second example that comes to mind.

So why do all these half truths grab the public’s imagination, besides the artistic quality of the representations?
May this be happening exactly because of the ‘true’ parts? After all no matter how simplified or spruced up with ‘borrowed’ episodes both stories have a certain something that comes from them happening first in the real life and only then becoming representations.
And the fact that both imagination and reason are not infinite is the simple explanation for why no representation was ever able to fully encompass a single real life event.

Still one should never underestimate the power of human imagination:
Karl May, who died 100 years ago, was an impostor, a liar and a thief — and one of Germany’s most widely read authors. He embellished his own biography with as much fantasy as the scenarios in his adventure novels, and when the deceit was finally exposed, he never recovered. But his legend lives on.
Just another reminder that we should take anything, at least at first, with the legendary grain of salt!

Se pare ca nu scapam chiar asa usor de “Limba de Lemn”.

De unde rezulta ca aceasta nu a fost o inventie comunista ci este o necesitate.

Unii au nevoie de ‘comunicare’ pentru a ascunde si nu pentru a transmite informatie….

AXN  a ‘dat’ “The Cave” cu Marcel Iures.

O pestera peste a carei intrare cei din vechime construisera o biserica pentru a izola ‘raul’ dinauntru de lumea noastra.
Cu treizeci de ani in urma niste oameni ‘fara Dumnezeu’ forteaza intrarea pentru a cauta comori si intalnesc ceva infricosator.

In zilele noastre pestera este redescoperita si o echipa pluridisciplinara incepe explorarea. Printre ei si niste scafandri americani trecuti prin ciur si darmon.
Dupa multe aventuri horror aflam ca in pestera sunt niste paraziti care intra in simbioza cu orice animal cazut inautru si il transforma ajutandu-l sa supravietuiasca dar in acelasi timp oferindu-i posibilitatea sa isi arate adevarata natura. Iar ultimii vizitatori nu fusesera chiar usa de biserica.
Unul dintre scafandri este contaminat si el dar controleaza efectele parazitului iar cu ajutorul simturilor exacerbate de acesta gaseste iesirea din pestera. Din pacate nu supravietuieste luptei finale cu ultimii supravietuitori din echipa de hoti de acum treizeci de ani.

In finalul filmului aflam ca biologul echipei de speologi fusese infectata si ea de paraziti si ca acestia incerca acum sa vada cum e in afara pesterii.

Sa fie acesti paraziti germenii coruptiei si filmul una dintre multele metafore care incearca sa ne spuna ca aceasta poate fi invinsa?
Sa fiu eu prea optimist?

Definitia clasica a statului, cel putin cea europeana, face apel la notiunea de ‘contract’ – explicit sau implicit – intre cetatenii care il populeaza si despre care se presupune ca ‘impartasesc’ dorinta/nevoia de a supravietui in comun. De unde si ideea de natiune ca o comunitate care are suficient de multe in comun astfel incat sa se poata autoguverna, sa poata genera suficient de multa democratie astfel incat guvernarea sa fie incluziva si nu centripeta.
In principiu statul este reprezentat de institutii iar acestea sunt populate de oameni, care au liber arbitru. Iar acestia pot alege sa trateze statul ca pe o resursa si nu doar ca pe un mecanism de cooperare.
Sa ma explic. In definita de mai sus statul este in realitate instrumentul politic prin care comunitatea nationala isi indeplineste, constient sau nu, scopul minimal de a-si asigura supravietuirea. In anumite conditii unii operatori politici, lipsiti atat de scrupule cat si de o viziune mai lunga decat propriul nas, pot ajunge sa priveasca statul ca pe un instrument de imbogatire sau de autopromovare, ca si cum locul pe care ei il ocupa in interiorul institutiilor ar fi o resursa si nu o responsabilitate. Astfel statul (impreuna cu institutiile sale) devine instrumentul prin care acesti indivizi isi impun dominatia lor, sau a ideilor lor, asupra celorlalti – de la autoritaristi de tip religios la ‘social progresives’, de la mullahii Iranieni la comunistii de tip sovietic – sau prin care sa acumuleze resurse materiale – coruptii de pretutindeni. Din nefericire practica ne arata ca ‘instrumentul’ este polivalent, poate fi folosit in ambele scopuri simultan.
Iar ‘problema’ apare in momentul in care ‘parazitii’ ajung sa consume suficient de multe resurse incat ‘activitatea’ lor sa puna in pericol supravietuirea celorlalti. Acela este momentul in care reincepe razboiul descris de Pareto, cel dintre lei si vulpi…

I was watching an episode from ‘Ghost Whisperer’ on AXN when a certain (evil) character said: “All I have to do is convince them!”
And then I realized that in reality the devil is powerless. In order for anything evil to happen a human has to make the decision: the serpent only told them what to do, it was Adam and Eve who did bite into the apple.
And the same for any-other bad thing that comes into being. For one reason or another a wicked thought might come into my mind but it is my ‘reasonable’ self that ‘validates’ it and turns it into an action.

And then how come there are humans who feel free or even compelled ‘to do the right thing’ unto the other without his prior consent or sometimes even against his expressed refusal?
From baptizing the two weeks olds under the conviction that unbaptized toddlers go directly to hell if they happen to die to the innumerable rules and regulations imposed unto the unsuspicious citizen by the overbearing modern state.

In 1996 i-am ales pe Constantinescu si Conventia Democratica ca sa scapam de Iliescu si de PSDR.
Taranistii si PD-ul au crezut ca au ajuns acolo pe merit si s-au luat la cearta.
Taranistii practic au disparut iar PD-ul lui Petre Roman a suferit atatea transformari sub influenta lui Traian Basescu incat a devenit de nerecunoscut.
In 2000 l-am ales pe Iliescu ca nu cumva sa iasa Vadim si ne-am ales cu Nastase prim ministru. Si el a crezut ca a ajuns acolo pe merit.
In 2004 l-am ales pe Basescu ca nu cumva sa iasa Nastase. Sa mai spun ca si lui Basescu i s-a urcat la cap?
In 2008 treaba a fost destul de complicata, chestia ca e ca in 2009 PDL-ul a ajuns in sfarsit singur la guvernare. Acum stim ce a iesit din guvernarea aia si ce rezultate au obtinut la alegerile din 2012.
In 2012 USL a fost votat pentru ca a promis o schimbare politica majora si anume dezradacinarea coruptiei si scoaterea autoritarismului din politica. Nu astia au fost termenii care s-au vehiculat in campania electorala dar oamenii au votat avand exact aceste asteptari. Iar acesta a fost tot un fel de vot negativ.
Mie groaza sa ma gandesc la ce soarta va avea acel partid, din aceasta coalitie, care va fi perceput de populatie ca nerespectind promisiunea implicita de mai sus.

Bogdan Teodorescu, aseara la Antena 3
“Mihai, daca din 2014, dupa ce nu va mai fi presedinte, Basescu va mai avea influenta in viata publica romaneasca atunci problema este la noi, nu la el.”

Eu zic ca problema a fost la noi din totdeauna. Noi l-am ales. Si prima dar mai ales a doua oara!

PS. Azi dimineata am gasit asta in mail:

Intr-una din zilele insorite ale lui ianuarie 2015, un batran soseste la intrarea in Palatul Cotroceni.
Se apropie de ofiterul de garda si ii spune:
– As vrea sa intru sa vorbesc cu presedintele Basescu.
Ofiterul il priveste bland pe batran si ii spune:
– Domnule, Basescu nu mai este presedinte si, deci, nu mai are resedinta aici.
Batranul ii spune ca e in regula si se indeparteaza incet de intrarea in Palat.
A doua zi, acelasi batran se indreapta catre intrarea in Palatul Cotroceni si se adreseaza ofiterului de garda (acelasi din ziua precedenta):
– As vrea sa intru sa vorbesc cu presedintele Basescu.
– Domnule, asa cum v-am spus si ieri, Basescu nu mai este presedinte si deci nu mai are resedinta aici.
Batranul ii multumeste si pleaca incet spre locuinta sa.
A treia zi batranul se duce din nou la intrarea in Palatul Cotroceni si se adreseaza aceluiasi ofiter de serviciu:
– As vrea sa intru sa vorbesc cu presedintele Basescu.
Iritat, ofiterul se incrunta usor la batran si ii spune:
– Domnule, este a treia zi consecutiva cand veniti aici si cereti sa vorbiti cu Basescu. V-am spus deja ca Basescu nu mai este presedinte si deci nu mai are resedinta aici. Nu intelegeti?
– Ba inteleg foarte bine, insa nu ma mai satur sa aud asta!!!
Atunci, Ofiterul ia pozitia drepti, il saluta respectuos pe batrin (ca pe un superior) si ii spune batranului:
– Atunci, ne vedem si maine, domnule!

The story of a guy who faked madness to avoid serving time for a mugging and ended up in Broadmore, classified as a psycho-path