Archives for category: politics

Am crescut in Giulestiul anilor ’60 – ’70 asa ca am vazut, si baut, multe.

Am primit repartitie la Filipestii de Padure, intre Campina si Moreni, in anii cei mai nasoi ai comunismului, ’86-’89.
Mancam la cantina fabricii si daca ratam o masa singura sansa mai era circiuma din sat. La alimentara se mai gaseau doar carlige si rafturi metalice. Sa nu va inchipuiti ca la carciuma aveau mancare – snitzelul de parizer era considerat delicatesa dar se gasea foarte rar. Cateva conserve cu tocana de legume, rar de fasole si din cand in cand se milostivea carciumarul de noi: improviza o tocana de cartofi cu slanina adusa de acasa de la el. Deh, eram clienti importanti…ingineri…

Pana fierbeau cartofii gustam si noi, cateodata la insistentele celorlalti musterii care se simteau datori sa ne ‘cinsteasca’, din ce se afla prin rafturile ‘barului’: RDD (rachiu de drojdie), RDV (rachiu de vin) sau, daca eram in bani, INOX. Adica vodca. I se spunea asa pentru ca era ‘curata’ ca inoxul si nu manjita cu tot felul de coloranti ca restul trascaurilor. Iar atunci cand nici una dintre acestea nu erau disponibile, nici macar bautura nu se gasea tot timpul, ne multumeam cu matrafox. Adica alcool etilic de contrabanda amestecat cu apa si cu sirop de mure. De unde provenea alcoolul…nu interesa pe nimeni pentru ca era ieftin. Stiam ca era sigur pentru ca bea si circiumarul. De ce era amestecat tocmai cu sirop de mure? Probabil ca n-o sa stiu niciodata!

Ce mi-a venit sa povestesc toate astea? Simplu. Matrafoxul ala era destul de dulce ca sa nu-i simti taria si baietii se imbatau crita. Cum noi ajungeam mai tarziu – ei veneau direct de la fabrica, noi treceam intai pe la camin sa ne spalam un pic, pentru noi era in drum, pe ei nu-i mai lasau nevestele – ei aveau doua-trei pahare avans. Si gura deja sloboda. Uite asa am aflat tot felul de chestii, care mai de care mai confidentiale dar care ne interesa … de loc. Mi s-a reconfirmat totusi ca bautura poate fi un bun prilej pentru a mai afla ceva.

Si iata ca la 25 de ani dupa acele intamplari matrafoxul isi face o intrare triumfala pe scena politica romaneasca, adus acolo chiar de purtatorul de cuvant al guvernului. Altii ar spune ca ‘baut de presedinte’…Ma rog…

Ce semnificatie sa aibe toata aceasta intamplare?

Conspirationistii vor spune ca Mirel Palada, sociolog de meserie si – sub pseudonimul Turambar – scriitor de talent face parte din corul de denigratori ai presedintelui.
Fetele mari vor sustine ca nu se cade ca un purtator de cuvant al guvernului sa se refere in felul acesta la ‘seful statului’ (?!?, nu exista asa ceva in Constitutia Romaniei!).
Obsedatii de amanunte vor spune ca Palada a asociat matrafoxul cu presedintele doar pe Facebook, nu ‘in public’ si nici ‘la o ora de maxima audienta’ si ca abia ‘presa’ a facut mare caz din toata aceasta tarasenie…probabil ca mai degraba in cautare de rating decat de dragul de a aduce informatii pertinente in fata publicului…

Eu prefer sa vad fenomenul in ansamblul sau. Traim intr-o tara in care:
– cel putin o parte din public se amuza si este de acord atunci cand despre presedinte se spune ca ‘era matrafoxat’;
– in care purtatorul de cuvant al guvernului este atat de disperat/scarbit de ce se intampla in jurul lui – iar noi putem doar sa banuim cam care or fi acele lucruri – incat rabufneste in felul acesta;
– sau, ipoteza contrara, in care purtatorul de cuvant al guvernului se preteaza sa faca un joc atat de murdar…(nu cred ca aceasta ipoteza ar avea vreo sansa de confirmare, am enumerat-o doar de dragul demonstratiei)
– iar cealalta parte a publicului a dat un al doilea mandat si a votat impotriva demiterii unui presedinte care… completati voi, n-are rost sa continui.

Acum intelegeti de ce mi-e mie frica?
In atmosfera asta de suspiciune dusa la extrem si de lipsa totala de consideratie pentru ‘celalalt’ nu se poate construi nimic. Iar daca nu ne apucam odata de treaba ne va prinde ‘iarna vrajbei noastre’ fara acoperis deasupra capului!

2023
Pentru cei care nu tin minte ce s-a intamplat atunci, recomand Google.
Basescu, matrafox, Palada. Si veti afla!
Ca de atunci si pana acum nu s-a schimbat nimic. Nimic in bine…

http://soros.ro/?q=blog/adrian-mutu-și-democrația-locală

http://www.money.ro/bancile-europene-au-cheltuit-77-miliarde-de-dolari-pe-avocaprc-c8prc-9bi_1255950.html

Google says it has a diameter 12 756.2 kilometers but this is not what I have in mind.

Size is always relative. You can either comprehend it – and then it matters to you – or not. And this is why you ignore it.

When we were monkeys – at least my forefathers were – ‘size’ didn’t have much meaning for us. We ate when hungry, soiled the earth when we felt like it – specially when we lived up in the trees – and when a specific place became too dirty, devoid of food or both we moved forward.

Then something happened. As we morphed from monkeys into apes our bodies grew so we could afford a bigger brain which enabled us to process an increased quantity of information – a big competitive advantage, until now at least. But it also meant we could not venture anymore on the topmost branches of the trees because they couldn’t support our increased weight. Suddenly our survival became linked with our ability to gauge the thickness of branches. Evaluating distances  – between trees before a jump for instance – was important since the day we first climbed into a tree but at those times we did it ‘instinctively’; now, being helped by our now bigger brain, we started to become aware of the whole process.
Something else happened at about the same time. Because our body frame had become bigger we started to spend more and more time on the flat surface of the Earth – it was more efficient energy-wise and we could afford it because our increased mass meant better defenses.  This way we started to perceive the world in a completely different way than we did when hanging from a limb.
Let me suggest you a small experiment. Climb into a swing and look around. As long as you remain still there is no difference but as soon as you start moving , in a way that comprises vertical and horizontal displacement, things look completely different. Before, when you stood still or moved horizontally, it was like the world stood still and it was you that moved inside it. You sense the motion with your internal ear but you evaluate the movements mostly by visually checking on ‘landmarks’, the things that surround you. When being caught up in more complex movements, like in a swing, the inner ear takes precedence over your eyes and you feel the movement more with ‘the seats of your pants’ than with your brain. (Btw, this is why sea sickness appears, your eyes tell you that you are standing still – if you are reading or something like that – while your inner ear tells you you are moving. Get on the deck and look at the horizon or at the waves, this way your eyes will confirm to your brain that ‘yes, we are moving’.)
And all this has immense consequences. When we were moving from a branch to another we sort of lived in a bubble we carried around with us while when moving on a surface we feel ‘naked’ and, as a consequence, we pay a lot more attention to what is happening around us. That includes becoming aware of the dimensions of the things that surround us. This way we found out that falling from the top of a tree is completely different than jumping from the lowest branch and that if we cross that creek in search of ripe figs our chances to encounter that rival troop of baboons increase dramatically. So we became aware not only of dimensions but also of boundaries and consequences.

We were one step away from becoming conscious. That happened when we felt, instinctively at first, that being sheltered from the elements is better than weathering them. So we came back to the shelter, night after night. Until the place became unusable because we had soiled it ourselves with our excrements. And this is how we had the first inkling about being responsible for the consequences of our own actions.

Unfortunately our understanding of this is still incomplete. First of all because our cognitive capacity is inherently limited, secondly because most of the time we rationalize instead of behaving rationally and thirdly because, until now at least, we could get away with it. The world was big enough.

At first we moved from place to place, as hunter-gatherers and later as nomadic pastoralists.
When we invented agriculture there were enough forests to burn down if we needed more land.
When things became ‘hot’ in Europe we started to conquer the other continents. Even now the misfits, the adventurous and the malcontents move around the face of the Earth even if confronted with great personal risks.

But how long will we be able to continue like this? Pollution,  scattering of natural resources, soil erosion due to agribusiness, deforestation, overfishing… will be considered jokes by the next generations if we continue on the current track.

In fact our main problem is the way we treat our ‘neighbor’. Not only that we haven’t fully understood yet that by throwing ‘garbage’ indiscriminately around us we are polluting our very front yard and the stench is already creeping into our bedrooms but we also hadn’t understood yet that by constantly alienating the ‘guy next door’ we’ll end up living in a world too close  to a SF/dystopian prison-planet for our comfort.

I’m speaking here about corruption in it’s many forms: political, economical, moral…

An excellent definition of populism:

http://www.project-syndicate.org/commentary/nicolas-maduro-and-the-essence-of-populism-by-jan-werner-mueller

 

“In Slate today, Matt Yglesias argues that anti-Wall Street populism is counterproductive, because it will cut Wall Street’s profits, leaving less tax revenue for the populist government, thereby hurting the populist cause. It’s worth pointing out briefly that this is incorrect.”
The quote above is from Gawker, I didn’t ‘linked’ it because I wanted to preserve the link to Slate.

 

I must confess I’m rather confused at this point. In Europe, where I live, ‘populism’ is a fake. Those who earn this moniker pretend to be working for the people while in reality catering for a vast host of special interests. So what does it mean ‘anti-Wall Street populism’? I went to Slate for enlightenment: “Suppose that President Warren rides to town with a raft of new legislation and tough regulators and a set of U.S. attorneys firmly dedicated to prosecuting financial wrongdoing with the utmost rigor. Well if it works, the pretax income of Wall Street types is going to plummet.”
But ‘prosecuting financial wrongdoing with the utmost rigor’ would be a good thing for almost everybody, no? And how come ‘the pretax income of Wall Street types is going to plummet.’? Wall Street profits are based on ‘financial wrongdoing’?!?

Reading a little further only added to my confusion: “By contrast the Tim Geithner philosophy—regulate Wall Street but don’t seek to transform it or displace the sector from its leading role in America’s political economy—is a great match for the politics of progressive taxation to finance public-sector social democracy.” So what is in reality ‘the Tim Geithner philosophy’ if its ‘contrast’ is ‘financial rigor’? Let them steal so they’ll generate more profit for us to tax? Who would be catering for the special interests in this case?

 

Now let’s see the ‘remedies’ proposed by Mr. Nolan in “No, the Populism Will Not Bankrupt Itself”.

 

1. “Perhaps the biggest reason of all to seek to cut down on Wall Street’s profits is the fact that those profits themselves are often little more than a tax on other people’s money, funneled into Wall Street’s pockets.”
What? Why should anybody try to “cut down” on anybody’s “profits”? What world are we living in? Any administration’s business is to maintain the rule of law and to preserve the ‘financial rigor’, not to ‘cut down on profits’! To confuse between these two is unpardonable!
And the fact that “these profits themselves are often little more than a tax on other people’s money” is something that has to be dealt with by dismantling the ‘too big to fail’ financial institutions in existence today and thus freeing the market, not by trying (how, by taxing them?!?) to curb the profits of the current financial behemoths…

2. “In a theoretical world in which a president actually enacted meaningful reform which reduced the financial sector’s share of earnings, the resulting business climate would be far more fair and far more accommodating to entrepreneurs and small business. In such a theoretical world, bumping taxes on the upper middle classes would not be such a terrifying thought.”
Again, why should a president be concerned about ‘the financial sector’s share of earnings’ instead of concentrating his/her efforts on insuring the real freedom of the market? OK, that freedom would include the dismantling of the current stranglehold that some of the people involved with the financial industry have over the rest of the economy but it would also imply a lot of other things. Including a fairer and more accommodating business environment and a fairer tax burden for everybody.

3. The last one beats them all: “Progressive taxation should be viewed as a tool to achieve a more economically just and fair and equal economy and society. Trying to preserve a less fair economy in order to better maintain progressive taxation is ass backwards.”
I agree with the last part but the first phrase really frightens me. Who can take it upon himself the responsibility to determine the fairness and the equality of the economy or those of the society? What are the standards for judging that? Who is so wise as to point to the rest of us where we should all go?

 

How about trying to open our eyes and to look further than our ideological noses? How about understanding that all we need is an economy that sustainably provides the people with what they need and a society that is able to maintain that economy in working order?

In other words a free economy and a responsible society.

In this conditions fairness will come along by itself while equality makes sense only when we speak about the opportunities to express one’s potential! And for good reason: ‘fair’ always works better than ‘crooked’ while creating effective opportunities for as many people as possible to develop their true potential is beneficial for the entire society, not only for each of  the individuals.

Cand eram mic am citit povestea asta sub o alta forma.
Astazi am gasit-o in mail.
Sa fie oare o coincidenta cu ce se intampla acum?

“De aici s-au inspirat românii !

Targovetul cu mere.

Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă:

“Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”.

Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră văzu un târgoveţ ce vindea într-adevăr mere, înconjurat de o mulţime de muşterii.

“Trebuie să fie tare bune merele alea” , îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci:

“Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela”.

Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse:

“Uite patru galbeni , du-te şi cumpără mere”.

Paharnicul se adresă , la rândul său , stolnicului:

“Poftim trei galbeni , de care să cumperi mere de la târgoveţul acela”.

Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă.

Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost:

“Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere”.

Zis şi făcut.

Întors la şeful său , străjerul se lăudă:

“Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a tărgoveţului”.

Primul străjer merse la stolnic:

“M-am târguit şi , cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”.

Stolnicul – repede la paharnic:

“Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”.

Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic:

“Iată , cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”.

Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui:

“Măria ta , iată , am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere”.

Mai-marele cetăţii , muşcă dintr-un măr şi cugetă:

“Hmmm. Cinci mere pentru cinci galbeni. scump, foarte scump!

Şi, cu toate acestea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători.

Înseamnă că lumea o duce bine, are bani.

Ia să măresc eu birurile!”

“capacitatea de intervenţie în economie, pe partea de investiţii a Guvernului României, dar şi stimularea absorbţiei fondurilor europene prin prefinanţări o să scadă faţă de acest an. Aceste efecte se vor vedea clar într-o contracţie în sectorul economic privat, din cauza lipsei de lucrări”, explică vicepreşedintele Cartel Alfa.”

In primul rand as vrea sa fac o precizare ‘metodologica’: nu exista ‘Guvernul Romaniei’ dupa cum nu exista nici ‘stat’. Acestea sunt niste fictiuni. In realitate exista oameni, mai mult sau mai putin priceputi, aflati temporar in pozitii de extrema responsabilitate – membrii guvernului – sau ocupand pozitii in structura administrativa numita ‘stat’.

60 de poporul asta a gemut sub oprimarea comunista. La un moment dat comunismul s-a prabusit. Nu l-am dat noi jos, s-a prabusit el singur.
Daca l-am fi dat noi jos ar fi insemnat ca am priceput ceva si atunci citatul de mai sus nu ar mai fi fost rostit de o persoana importanta si mai ales nu ar mai fi fost preluat de o semnificativa institutie media.

Sa ma explic. Caracteristica comunismului, ca si a tuturor celorlalte autoritarisme, este “centralismul”. Faptul ca toate deciziile importante sunt luate de catre un numar redus de persoane. Nu stiu daca mai tineti minte ca lumea spunea despre Ceasca ca el n-ar fi fost om rau dar ca era influentat de sinistra sa sotie. Sau ca ar fi fost mintit/prost informat de catre cei din jurul lui.
Genul asta de atitudine accepta in mod tacit ca ar putea exista o persoana/numar redus de persoane care, daca am avea noroc si ar fi bine intentionate iar cei din jurul lor si-ar indeplini destul de bine rolurile, ar putea fi in stare sa gestioneze un lucru atat de complicat  precum o tara.

Ori istoria ne invata ca acest lucru nu s-a intamplat niciodata. Toate imperiile s-au prabusit mai devreme sau mai tarziu, inclusiv cel condus de una dintre cele mai sclipitoare minti ale lumii: Napoleon Bonaparte. Statele si economiile care functioneaza cat de cat bine sunt fondate pe idea de libertate si de autonomie a actorilor politici si economici.

In sensul asta avem nenumarate invataturi de natura religioasa, pilde in literatura si lucrari stiintifice: Cel mai mare pacat din Biblie este aroganta, Goethe ne-a avertizat ce pateste ucenicul vrajitor, Herbert Simon, printre altii, a demonstrat stiintific limitele aparatului birocratic iar Daniel Kahneman, tot printre altii, a aratat care sunt limitele rationalitatii indivizilor umani.

Si cu toate astea noi inca ne mai uitam in sus, la ‘Guvernul Romaniei’, cu speranta ca acesta sa ne rezolve problemele. Prin intermediul bugetului!!!

Statele si Guvernele au rolurile lor, care nu trebuie minimalizate.
Numai ca treaba lor este sa arbitreze si nicidecum sa ne spuna ce sa facem.
Ori daca noi credem in continuare ca ‘sectorul privat se contracta pentru ca nu are lucrari de la stat’, daca ne intoarcem tot catre Guvern si ii cerem sa ‘creasca capacitatea statului de a interveni in economie’ inseamna ca inca nu am inteles nimic.

Administratiile locale au nevoie de bani.

Pentru a acoperi creditele luate in trecut. Pentru panselute, pentru borduri, pentru locurile de joaca din comunele populate de pensionari, pentru parcuri intre lanurile de porumb…
Pentru noile responsabilitati pe care administratia centrala le trimite in carca celor locale – faimoasa descentalizare.Si, de ce nu, pentru urmatoarele panselute si borduri.

In mod normal in cadrul descentralizarii o data cu noile responsabilitati ar fi trebuit ca la nivel local sa fi fost repartizate si fondurile aferente. De exemplu prin oprirea la acel nivel a unui procentaj mai mare din TVA sau din impozitul pe profit. Da, dar asa ar fi scazut bugetul administratiei centrala. Nasol.

Asa ca a fost inventat ‘impozitul pe stalp’, impozit prin definitie ‘local’ – se refera la obiecte cu localizare geografica clara!

Dar se pare ca nu e suficient, mai ales ca nu da bine sa incepi cu sume mari atunci cand introduci taxe noi.

Rezolvarea? Primarii au primit aprobarea sa mareasca taxele locale peste pragul de 20% prevazut in Codul Fiscal, e adevarat ca doar pentru persoanele fizice.

Iar chestia asta mai are un avantaj. Fiecare primar n-are decat sa mareasca cu cat il taie pe el capul si sa se gestioneze cum poate. Administratia centrala nu mai are nici responsabilitati dar mai ales nu mai are costuri. Nu noi am marit taxele, primarii vostri, cei pe care i-ati ales voi acolo…

 

 

Se vorbeste mult în ultimul timp despre „extinderea bazei de impozitare”. În principiu chestia asta e buna, evident cu condiția să fie facuta cu cap.

In cazul ăsta „cu cap” înseamnă ca efortul bugetar să fie răspândit pe o suprafață cât mai mare astfel încât presiunea, neplăcerea, resimtiță de contribuabili să fie cât mai mică.

Execuția bugetară are mai multe faze: proiectarea bugetului, colectarea veniturilor, efectuarea cheltuielilor, analiza celor întâmplate de-a lungul anului și de la capăt.

În faza de proiectare se prioritizează nevoile reale și promisiunile electorale iar apoi se încearcă acoperirea acestora cu venituri. Când se face estimarea veniturilor disponibile se calculeaza aritmetic cât ar trebui să se colecteze dacă toată lumea și-ar plăti corect impozitele și apoi se corelează cu ceea ce s-a întâmplat în anii trecuți.
Și exact ăsta este momentul în care începe circul.
Politicienii de stânga vor venituri cât mai mari pentru a putea să ducă la îndeplinire programele atât de dragi lor. Cei de dreapta vor scăderea impozitelor și automat a cheltuielilor. Birocrații atrag atenția asupra faptului ca anul trecut colectarea a fost deficitară.

Într-o țară normala se inregistrează și fiscalizează între 85 și 95 % din activitatea economică și se colectează mai mult de 95% din veniturile calculate. La noi cam o treime din economie este neagră sau gri iar colectarea bugetară adună doar trei sferturi din ce ar trebui sa intre la buget.
Ce e de făcut? Aducem inspectori fiscali din Germania? Instituim niste impozite care nu pot fi ocolite?

NB, teoretic TVA-ul este un impozit pe care se poate pune bază, care este – sau mai bine spus ar trebui sa fie – greu de ocolit. Numai că asta este valabil în țările civilizate. La noi se emit facturi false, se trimite marfă însoțită doar de avize de expediție și uite așa se ocolește chiar si TVA-ul. Care este foarte mare și atunci este rentabil să nu-l plătești. De unde și încercările, salutare, de a-l reduce la pâine și la carne.

Și uite așa, dacă TVA nu, impozit pe venit nu – dar asta nu e nimic original, peste tot în lume se practică ascunderea veniturilor – statul începe să se îndrepte asupra lucrurilor care nu pot fi ascunse: „STÂLPII”! Cu ăștia nu poti face scamatorii contabile și nici un funcționar de la ANAF, oricât de coruptibil ar fi el, nu cred ca este suficient de nebun încât să accepte să îi numere greșit pentru ca sunt înșirați la vedere, pe câmp.

Numai că impozitarea lor ascunde un pericol enorm dacă nu sunt scăzute, proporțional, celelalte taxe. Corporațiile, atât cele de stat cât și cele private, vor transmite, foarte rapid și câte o dată chiar cu asupra de măsură, costul noilor taxe către clientul final, omul de pe stradă! În condițiile în care vechile impozite nu vor fi scăzute apariția noilor taxe va duce la concentrarea și nu la lărgirea bazei de impozitare:

– Firmele corecte vor plati tot, atat impozitele vechi cât și pe cele noi, mărind la nevoie prețurile.

– Infractorii fiscali, cei care au gasit metode de a evita plata dărilor vechi, își vor mări preturile justificând acțiunea în fața clienților prin apariția noilor taxe, le vor vira catre stat – în măsura în care legea va fi atât de bine formulată încât acest lucru să fie inevitabil – și vor continua sa nu plătească impozitele vechi.

– Utilizatorii finali vor scoate, de nevoie, banii din buzunar.

În acest fel bugetul real, cel care se colecteaza și cheltuiește, va cădea în și mai mare măsură tot în cârca contribuabililor corecți: cei care plăteau vor plăti în continuare, cei care nu plateau taxele vechi vor continua sa nu le platească iar noile taxe vor fi doar date mai departe de către companiile deținătoare de „stâlpi” către utilizatorii finali, cei care acopereau și până acum marea majoritate a bugetului.

În felul acesta „mărirea bazei de impozitare” nu mai înseamna mărirea numărului de contribuabili ci doar mărirea de pretexte pentru colectarea de taxe. Halal.

Cred că ar fi cazul să luăm în considerare mai degrabă alte două resurse pentru creșterea banilor disponibili: îmbunătățirea gradului de colectare – inclusiv prin reduceri țintite, cum a fost la pâine și, să sperăm, va fi la produse din carne – și cheltuirea cu chibzuință a ceea ce am strâns deja  – poate facem și noi licitațiile alea pe bune.

Și încă ceva. Ar trebui să înțelegem o dată că cea mai eficientă metodă pentru a crește numărul de locuri de muncă bine plătite – nici o economie nu poate prospera fară existența unei cereri cu adevarat solvabile – nu este neapărat scăderea la extrem a impozitelor ci așezarea lor pe o bază solidă, stabilă și simplă – investitorii cu experiență știu că un nivel de taxare foarte mic ascunde de obicei o infrastructură debilă și o forță de muncă nu atât de bine calificată, atât infrastructura cât și învățământul au nevoie de bani serioși. Iar pentru a putea atinge aceste obiective este nevoie atât de rigoare în colectarea veniturilor bugetare cât și de onestitate în cheltuirea lor.
 Doar asa Romania va deveni atractivă pentru antreprenorii străini – predictibilitatea, simplitatea și onestitatea sunt foarte căutate de investorii serioși, mult mai mult decăt ratele scăzute de impozitare – iar cei autohtoni vor prinde curaj să înceapă.