O doamna, destul de batrana – e adevarat, intrebata fiind daca a mai vazut asa ceva a raspuns: “De patru ori maica”.
Este vorba de inundatiile din judetul Galati.
Probabil ca de data asta fenomenul a fost mult mai intens decit de ‘obicei’ numai ca geografia locului, cea care a concentrat apa de ploaie in curtile oamenilor, nu se schimba cu una cu doua.
De aici si nedumerirea mea. Oare ce or fi facut ‘autoritatile’ locului? Si aici nu ma refer doar la primari sau consilierii locali.
Daca doamna aceea a sesizat ca in timpul vietii ei s-a adunat apa de ploaie de patru ori in centrul satului atunci sigur au mai observat chestia asta si invatatorul, preotul, inginerul agricol… etc.
Ce au facut toti oamenii astia? Era atat de complicat de sesizat ca acele sate se afla ‘in galeata’? Au spus ceva? Le-au explicat oamenilor ca la o ploaie exceptional de ‘bogata’ s-ar putea ca intreaga comunitate sa ajunga sub apa? N-or fi niste dealuri pe acolo unde ar putea fi mutate satele?

– Nothing remained like it once was. Not even the Hell…
– And why are you so surprised? After all Hell is here, on Earth, and it is run by us, imperfect human beings…

OK, so Putin made a ‘surprising’ move about Assad’s chemical weapons.
The explanation is apparently simple: he just saw a too good to pass opportunity and grabbed it.
But what if he just had to make this move? Imagine what would happen if Obama got together with the new Iranian president and they both came up with a solution…

Ieri cumnatul meu l-a dus pe fi-miu la meci. (Romania-Ungaria, 2-0)
La intrare au fost controlati la sange. Fi-miu a ramas fara ‘vuvuzea’ (o goarna de plastic cu piuitoare din cele care se pun si in jucariile pentru baia sugarilor) iar cumnata-miu fara unghiera (cica poate fi aruncata si provoaca rani pentru ca e de metal).

Va dati seama cam cit de nedumerit era fi-miu cind a venit acasa: “pai bine ma, si aia care aruncau cu petarde pe unde au intrat?”

Un copil de patru ani a fost vanat de caini linga un parc din Bucuresti.

Ionut

De atunci toata lumea a inceput sa se agite si oamenii s-au impartit in doua: unii vor sa scape de caini prin eutanasiere iar altii prin castrare si adapostire sau adoptare. Tot e bine ca macar la nivel declarativ multi dintre ei au inteles ca locul cainilor nu este pe strada, in semisalbaticie.

Hai sa vedem ce inseamna una sau alta dintre solutii.

Am aflat astazi de la TV ca ASPA (administratia pentru supravegherea si protectia animalelor) a cheltuit 170 000 de lei (1% din buget) pentru sterilizare in Bucuresti. N-a rezolvat nimic. Aflu acum de la Marius Pieleanu (Antena 3) ca ne-ar costa 30 milioane de euro (cam tot atat cit a dat Ontanu pe panselute, conform aceleiasi surse) sa construim suficiente adaposturi incat sa incapa toti cainii din Bucuresti si alte 3 – 4 milioane pe an pentru operarea sistemului.
Argumentul lui Pieleanu este ca sa renuntam la panselutele lui Ontanu si sa construim adaposturile.

Piua. La aceiasi emisiune e si un ONG-ist care incearca sa ne convinga ca ar trebui sa castram cainii si apoi sa ii ‘reteritorializam’, adica sa ii intoarcem pe strada! Cainele despre care se spune ca l-ar fi omorit pe Ionut era deja castrat si aflat in responsabilitatea unei organizatii numite Caleidoscop. Sa revenim.

Altii sustin ca acesti caini ar putea fi dati spre adoptie si pedepsit drastic abandonul.

Sanctionarea abandonului este o masura esentiala si care va face mult – daca si in masura in care va fi aplicata – pentru prevenirea REAPARITIEI cainilor vagabonzi (nu sunt comunitari, daca ar face parte din comunitate nu ar musca din respectiva comunitate).
Pentru ca abandonul sa poata fi sanctionat eficient trebuie ca toti cainii, inclusiv cei din ‘rasa comuna’ sa poata fi asociati cu proprietarii lor: masura minima este microciparea iar una si mai eficienta este tatuarea. In plus ar trebui ca posesorii de caini nesterilizati sa plateasca o taxa anuala si sa vezi atunci cum isi duc toti ‘prietenii’ la nenea cu foarfeca!
Numai ca problema stringenta este cum scoatem intre 65 000 si 100 000 de mii de caini de pe strada suficient de repede?
– Prima miscare ar fi sa ii prindem.
– A doua sa oferim persoanelor interesate sansa sa ii adopte. Nu mai multi de doi in fiecare familie si dupa ce persoana care adopta plateste sterilizarea si vaccinarea cainilor. De asemeni cel care adopta va semna o declaratie prin care ia la cunostinta faptul ca va face 6 luni de munca in folosul comunitatii si va plati o amenda de 3000 de lei daca animalul ajunge din nou pe strada – sa daca fuge iar disparitia lui nu este anuntata in maximul 6 ore sau daca musca pe cineva. Adoptia trebuie sa fie reversibila oricind, daca cel care a adoptat se razgandeste poate duce cainele inapoi la administratia locala oricind – cheltuielile nu vor fi rambursate.
– Iar acum ajungem la partea grea. I-am prins, n-a venit nimeni sa ii adopte, adaposturile existente s-au umplut. Ce facem? Construim adaposturile lui Peleanu pana ii prindem si ii cazam pe toti? OK, sa spunem ca o facem si pe asta. Numai ca ar trebui sa ii castram, altfel obtinem niste crescatorii enorme de caini.
OK, sa zicem acum ca am reusit sa ii si castram si ca am cheltuit gramada aia imensa de bani pe castrare si pe construirea adaposturilor. Iar peste 5, 6, maxim 10 ani cainii aia vor muri si noi ne vom trezi cu niste adaposturi enorme si GOALE pe care vom fi aruncat o gramada de bani.
Bani pe care de fapt nu ii avem. Daca am fi Germania si nu am mai avea nici o problema sociala – copii ai strazii sau batrini care mor de foame prin aziluri – poate ca nu ar fi mare lucru.

Primarul General Oprescu a propus un referendum prin care bucuresteanul sa se pronunte daca prefera eutanasierea sau adapostirea. Ieri cind l-am auzit prima oara mi s-a parut o idee buna.
Intre timp am aflat ca referendumul asta ar costa, doar el, 4 milioane de euro. Adica de vreo 8 ori mai mult decit bugetul ASPA pentru sterilizari.
In realitate acest referendum este o forma de ‘aparare a spatelui’. ‘Spuneti voi ce vreti si eu fac’. Da, numai ca noi traim intr-o tara cu democratie reprezentativa si nu intr-una cu democratie directa. Ce ar fi daca domnul Primar General si-ar asuma raspunderea si ar vedea la urmatoarele alegeri daca populatia este multumita sau nu cu solutia aleasa?

Se pare ca din punct de vedere legislativ poate aplica oricare dintre variante, pentru adaposturi nu are nevoie decat de o hotarire de consiliu iar pentru eutanasiere inca mai este valabila o ordonanta a lui Nastase din 2001.

Eu unul, daca nu e clar inca, sunt de parere ca trebuie inceput cu o campanie intensa de colectare a cainilor si eutanasierea celor neadoptati intr-o saptamana. Am inteles ca deja exista niste adaposturi. In momentul in care pe strazi nu vor mai fi caini vagabonzi putem renunta la eutanasiere, ii putem castra pe cei din adaposturi si ii putem lasa sa moara acolo. (In chinuri pentru ca traiul unui caine intr-o cusca de 2 metri patrati nu este viata, dar asta e alta problema).
I
PS. Am trait 3 ani cu huiduma de dog german intr-un apartament de 2 camere asa ca sa nu-mi spuna cineva ca ‘nu imi plac cainii’ (dupa aia ne-am mutat la curte, nu l-am ‘dat’) Si acum, dupa 5 ani de cand nu mai este, imi e atat de dor de el ca nu imi vine sa imi iau altul. De fapt si ideea de a ‘cumpara’ un prieten mi se pare, acum ca stiu ce relatie se poate stabili intre caine si om, extrem de ciudata.

Dar asa cum respect viata animalelor la ele acasa, in natura, tot asa respect si viata oamenilor la ei acasa, adica aici, IN ORAS.

Ascultand amintirile uneia dintre victimele lui Visinescu – Fostul comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat între 1956 şi 1963 – am inteles, in sfarsit, cum a reusit Tutea ‘sa scape’.
Oameni fiind niciunul dintre noi nu poate face nimic singur ci doar impreuna sau impotriva celor din jur.
In puscarie fiind ai la dispozitie tot aceste doua variante. Poti scapa de acolo impreuna cu paznicii, intrind in jocul lor – devenind informator sau sfidandu-i pe fata, fortandu-i pana la urma sa te omoare – sau refuzandu-l.
Doar ca refuzul jocului te arunca in singuratate.
Poti alege sa ‘evadezi’ din locul in care te afli pretinzand ca ceea ce se intimpla in jurul tau nu este adevarat si ca atare nu te poate afecta cu adevarat. Numai ca abia asta este o iluzie. Ce ti se intimpla are efecte: de la cele fizice, care iti afecteaza corpul pana la cele psihice care, indiferent de cit de tare te crezi, iti mutileaza sufletul.
Sau poti alege sa evadezi ‘impreuna’ cu tortionarii tai, iertandu-i. Nu iertarea aia bleaga, produsa de frica si doar de suprafata, ci iertarea plina de compasiune care stie ca tortionarii sunt de fapt niste schilozi demni de mila si nu de ura.

Abia genul asta de iertare produce cu adevarat eliberarea. Atat cea interioara, care incepe inca din interiorul puscariei cit si cea ulterioara, de dupa eventuala ‘iesire’.
Pana la urma degeaba ‘poti merge unde vrei’ daca ce s-a intimplat in puscarie vine tot timpul cu tine si iti consuma pana si ultima picatura de energie.

Image

A possible explanation for why the ‘capital’ is so mistrusted today might be the fact that not so long ago capital meant above all trust while now capital mostly means nothing more but a huge pile of fiat money….

Doi copii, unul de 4 si altul de 6 ani, iesiti la plimbare in parcul Tei, s-au indepartat de bunica lor, au fost atacati de caini ‘comunitari’ iar unul dintre ei a fost omorit.

Oare din ce ‘comunitate’ or fi facand parte acei caini?

Cu ocazia asta am aflat, ascultand diverse posturi de televiziune, ca ’16 000 de bucuresteni au fost muscati de caini in 2012 conform spitalului Matei Bals’. Pai daca 16000 s-au dus la spital inseamna ca daca vrem sa aproximam numarul real al celor care au fost muscati trebuie sa INCEPEM de la 16 000 si sa ne gandim la citi sa mai adaugam.
Eu unul am fost muscat de trei ori si m-am dus la spital doar de doua. Aplicand acest algoritm (total ‘nestiintific’ si subiectiv) ajungem deja la peste 20 000.
Avand in vedere ca estimarile oficiale spun ca sunt aproximativ 60 000 de ‘comunitari’ ar rezulta fie ca o treime din ei sunt suficient de agresivi incit sa muste, in medie,  o data pe an fie ca unii dintre ei sunt atat de agresivi incit sa faca ‘treaba’ tuturor celorlalti. Intrebarea e cum sa ii deosebesti…
Si apropo de ‘treaba’…La o medie extrem de ‘conservatoare’ de 1kg pe saptamana rezulta ca 60 de tone de ‘treaba mare’ de caine se adauga in fiecare saptamana la mizeria care sufoca din ce in ce mai mult Bucurestiul.

Facem ceva pe tema asta?

Vorbeam intr-o postare anterioara despre cum, interpretandu-l ‘entuziast’ pe Descartes, am ajuns la concluzia ca ‘ratiunea il face pe om’.
Iata aici o noua dovada altceva il face pe om si nu ratiunea pura. Aceasta din urma este doar un mecanism, o modalitate de a asambla si folosi in scop propriu informatiile pe care le avem la indemana.
Catre ce scop? Ne putem folosi de ratiune pentru a incerca sa raspundem si la aceasta intrebare. Din pacate vom obtine doar atat, un raspuns. Atunci cind vom alege cu adevarat catre ce scop sa ne indreptam vor intra in joc caracterul nostru, bunul simt, educatia… Adica exact ceea ce am acumulat pina in acel moment din interactiunea cu oamenii de care ne-am ‘lovit’ de-a lungul vietii. Unii ar zice ca din acest moment intervine ‘morala’.
Se poate spune si asa. Eu prefer explicatia lui Humberto Maturana:
‘Oamenii nu sunt singurele fiinte constiente. Si cainele e constient, simte atunci cind este lovit. Spre deosebire de caine insa omul este constient de faptul ca este constient.
Iar aceasta constiinta nu a aparut din intimplare la unul dintre indivizi si apoi s-a raspandit pentru ca a fost folositoare ci a aparut prin interactiunea intensa si repetata intre indivizii societatii, mai ales prin intermediul limbajului. Acesta din urma a aparut tot asa, ‘intre’ indivizi, si impreuna, constiinta de a fi constienti impreuna cu abilitatea de a comunica idei in intreaga lor complexitate, au transformat o grupurile de ‘maimute’ pre-umane in societatile (aproape) umane de astazi.
Sa nu uitam totusi contributia esentiala a lui Descartes. El a inceput rationamentul sau cu ‘Dubito ergo…’
Asa gandesc cu adevarat oamenii: “Ce ar fi daca…” Unii ajung la concluzia “Ce tie nu-ti place altuia nu-i face”, altii la “cum sa fac sa mai castig odata alegerile”.
Poate ca ar fi timpul sa inceapa si alegatorii sa gandeasca: “Ce ar fi daca…?”

Dupa 1990 au plecat din tara trei feluri de oameni:

– Unii care au plecat la munca pentru ca aici nu prea mai gaseau slujbe bine platite. In foarte mare majoritate curajosi, muncitori si cinstiti. Plecarea lor a lasat tara cu mai putin oameni bine pregatiti si cu o concentratie mai mare de lasi, hoti si lenesi.

– Unii care s-au dus la furat. Plecarea astora a mai scazut numarul gainarilor si a cersetorilor.

– Altii care au plecat de scarba. Faceau parte din patura educata si, in plus, erau mai curajosi decit media intelectualilor. Plecarea lor nu doar a redus nivelul mediu de inteligenta ci, mult mai important, a redus imens numarul liderilor potentiali care in afara de inteligenta sa mai aibe si curajul de a fi cinstiti.

Daca plecarea celor din primele doua categorii a adus citeva neajunsuri si un mare avantaj – o gramada imensa de bani trimisa in tara – plecarea celor din a doua categorie a provocat o catastrofa: a decapitat poporul din punct de vedere politic.