Pe vremea cealaltă, era un singur stat.

Cel comunist.
Care aplica cat se poate de frust principiul ‘afară vopsit gardul, înăuntru leopardul’.
Statul comunist funcționa de parcă totul se afla în proprietatea absolută a liderilor de partid.
Un sistem quasi feudal, care avea exact aceleași avantaje și dezavantaje.
Centralizarea absolută a puterii favoriza ‘agilitatea’ în adoptarea deciziilor.
Iar pe măsură ce persoanele cu adevărat calificate au fost epurate din sistem, aceiași centralizare a puterii a condus la osificarea sistemului. Și la prăbușirea acestuia.

Acum avem de a face cu mai multe state.
Tot felul de ‘administratii’ (structuri), publice sau private, au ajuns să dețină – firesc, asumat sau chiar confiscat, controlul (quasi)absolut asupra domeniilor lor de activitate. De la administrația fiscală până la diverșii distribuitori de energie – adică cei care controlează țevile și firele, nu cei care emit facturile. Rețelele sociale. Administrația drumurilor… ISCIR-ul…Protecția Muncii și cea a Consumatorului… și aici le-am menționat doar pe cele relativ necunoscute. Sau nerecunoscute ca atare.
Toate astea aflându-se sub controlul teoretic, dar din ce în ce mai vag, al statului oficial.

O fi sustenabil?
Mai ales în condițiile în care nimănui nu-i mai pasă de nimic!